Poliția Locală reia verificările în parcările publice cu plată din municipiul Călărași
Poliția Locală din Călărași a reluat, începând cu luna martie 2026, acțiunile de verificare privind respectarea prevederilor HCL 135/2018 – Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată.
Autoritățile atrag atenția conducătorilor auto să respecte regulile privind utilizarea parcărilor publice cu plată. În zona parcării Piața Orizont sunt amplasate trei parcometre, pentru a facilita plata rapidă a taxei de parcare. De asemenea, taxa poate fi achitată și prin SMS, cu card bancar sau prin aplicația mobilă UPPARK.
Programul de funcționare al parcării publice cu plată este de luni până duminică, între orele 07:00 și 18:00.
Potrivit regulamentului, nerespectarea prevederilor se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile.
Autoritățile precizează că există și o perioadă de grație de 15 minute de la momentul scanării autovehiculului și al interogării bazei de date. Dacă în acest interval conducătorul auto achită taxa de parcare, nu i se mai aplică sancțiunea contravențională.
Pentru informarea cetățenilor, în anul 2025 polițiștii locali au verificat 720 de autovehicule și au aplicat 264 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.760 de lei.
Viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian, a subliniat importanța respectării regulilor de parcare pentru menținerea ordinii în trafic:
„Reluarea acestor verificări are ca scop asigurarea unui sistem corect și funcțional al parcărilor publice cu plată. Le recomandăm conducătorilor auto să utilizeze parcometrele din zona Piața Orizont sau metodele alternative de plată, precum SMS-ul ori aplicația UPPARK. Respectarea regulamentului contribuie la o mai bună gestionare a spațiilor de parcare și la fluidizarea traficului în municipiu.”

