Călărașiul împlinește 431 de ani și dă drumul la distracție! Puya, Antonia și Andrei Bănuță, pe scena Zilelor Municipiului

0
FB_IMG_1788872248634

Municipiul Călărași se pregătește de sărbătoare. În perioada 18–20 septembrie, orașul marchează 431 de ani de istorie, iar administrația locală a pregătit un program care combină momentele festive și culturale cu parade, premiere și concerte în aer liber.

Startul manifestărilor va fi dat pe 18 septembrie, când este programată lansarea volumului IV „Călărașii în documente și izvoare istorice”, realizat de profesorii Tudor Constantin și Nicolae Țiripan.

Pe 19 septembrie, la Palatul Socio Cultural Călărași, va avea loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului. În cadrul evenimentului vor fi acordate titlurile de Cetățean de Onoare al Municipiului Călărași – 2026, vor fi premiați elevii olimpici și sportivii cu rezultate internaționale, iar publicul va putea asista la un recital susținut de tenorul Vlad Miriță.

Tot în prima zi este programată Parada Retromobilelor 2026, urmată de o seară de concerte. Pe scenă vor urca artiști și formații precum Trupa Kompas din Călărași, Antonia și Andrei Bănuță, alături de un program folcloric pregătit de Palatul Copiilor.

Puya, Amna și The Colours, în concert la Călărași

 

Duminică, 20 septembrie, programul continuă cu Marșul Campionilor, organizat pe platoul Centrului Pietonal de CSM Călărași.

 

Un moment aparte îl reprezintă Nunta de Aur, eveniment dedicat cuplurilor de călărășeni care au ajuns să sărbătorească 50 de ani de căsnicie.

 

Seara va fi dedicată muzicii și distracției. Pe scenă sunt anunțați Amna, DJ Nagro și MC Marian Ionescu, Trupa The Colours și Puya, precum și solistele Școlii Flores Campi.

Zoo Călărași, cu intrare gratuită

Pe durata zilelor festive, intrarea la Grădina Zoologică din Călărași va fi gratuită, oferind astfel familiilor o alternativă de petrecere a timpului liber.

La Muzeul Municipal Călărași poate fi vizitată și expoziția de fotografie „Apus în Bărăgan”, semnată de Florin Rădulescu.

Organizatorii transmit că accesul la evenimentele publice este liber.

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *