Angajări la Jandarmeria Călărași
Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași organizează concurs în vederea ocupării a două funcții vacante de comandant grupă I din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, pozițiile 93 și 108 din statul de organizare al unității. Doritorii pot transmite documentele necesare înscrierii începând cu data de mâine, 15 martie.
Condiții cumulative ce trebuie îndeplinite de candidat în scopul participării la concurs:
- este declarat „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică, organizată în acest scop;
- nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau să nu fie pus la
dispoziţie în condiţiile art. 17 alin. (2) din Anexa nr. 7 la Ordinul M.A.I. nr. 177/ 2016 privind activitatea
de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi
completările ulterioare; - a obţinut calificativul de cel puţin „Foarte bun” la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
- îndeplinește condițiile de vechime și studii.
- categoria de personal care poate ocupa postul: ofiţer;
- gradul militar: minim sublocotenent;
- pregătire de bază: studii superioare, militare sau civile, cu diplomă de licenţă / studii superioare
de licenţă, ciclul I de studii universitare; - pregătire de specialitate:
- curs pentru inițierea in carieră (ulterior numirii în funcție);
- curs tehnician de intervenție profesională (TIP) – ulterior numirii în funcție;
- curs monitor de intervenţie profesională (MIP) – ulterior numirii în funcție;
- curs de specializare Ordine și siguranță publică – ulterior numirii în funcție;
Cererea de înscriere la concurs, CV-ul, o fotocopie a documentului de identitate ( B.I./ C.I.) şi declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit SCANATE la adresa de e-mail: resurse_umane@jandarmeriacalarasi.ro, în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), începând cu data de 15.03.2023, până la data de 21.03.2023 (inclusiv), ora 12:00.