Dumitru Coarnă: „Din păcate, tragedia de la Crevedia arată starea reală a României”

Dumitru Coarna
Deputatul călărăşean, Dumitru Coarnă a ieșit public cu o declarație după tragedia de aseară care a avut loc în localitatea Crevedia din Dâmbovița. Coarnă a afirmat că asemenea stații „bombe cu ceas” se află și în județul Călărași și pot pune în pericol populația.
„Din păcate, tragedia de la Crevedia arată starea reală a României. Asemenea stații de GPL sunt peste tot. Chiar și în județul Călărași.
Din informațiile publice, stația GPL din Crevedia pare că nu avea autorizațiile necesare funcționării. Și, totuși funcționa. Funcționa în imediata proximitate a caselor.
O situație similară este și în județul Călărași. Ce fac autoritățile cu atribuții specifice? Din păcate, închid ochii și sunt părtașe. Iar vina le aparține și lor în egală măsură.
Dacă vă amintiți și în județul Călărași am avut recent o situație în care sănătatea publică și siguranța cetățenilor a fost și este amenințată, cei 6000 de porci infestați îngropați la mai puțin de 50 metri de un cartier rezidențial din Municipiul Călărași. Pericolul încă există. Și, deși am sesizat autoritățile competente, nu s-a întâmplat nimic.
Este de neimaginat modul în care autoritățile locale și centrale cu atribuții directe preferă complicitatea și compromisul”, a declarat Dumitru Coarnă.
Deputatul de Călărași a fost ferm în declarație și a spus că Raed Arafat a gestionat prost intervenția pompierilor care s-au aflat la fața locului fiind puși în pericol.
„Din punctul meu de vedere, intervenția coordonată de domnul Raed Arafat a fost greșit gestionată. Practic, pompierii au fost trimiși la moarte. Și, cu toate acestea, Raed Arafat rămâne nemuritorul de la Departamentul de Situații de Urgență care nu răspunde pentru nimic. Nici pentru deciziile din pandemie, nici pentru Colectiv, nici pentru această tragedie de la Crevedia.
Oare autoritățile locale din județul Dâmbovița nu cunoșteau faptul că respectivul depozit/stație GPL nu avea avizele necesare de funcționare? Sau, poate, a primat calitatea proprietarilor cu conexiuni puternice în zona politică?
Cum este posibil ca România anului 2023 să nu dispună de capacități suficiente pentru a trata victimele?
Unde sunt dotările cu care se lăudau impostorii aflați la guvernare? Mă refer la paturile pentru marii arși?
Ce păzește domnul ministru Alexandru Rafila în afară de a mai impune o vaccinare forțată a populației?
Oare câte cazuri Crevedia sau Colectiv trebuie să mai avem pentru a înțelege că legea trebuie respectată chiar și în cazul celor aflați la putere?
În calitatea mea de deputat, voi solicita o comisie de anchetă parlamentară pe marginea acestui subiect la care să răspundă șefii politici ai autorităților cu competențe, Raed Arafat, ministrul Rafila, directorii ISCIR!„, a fost declarația deputatului de Călărași, Dumitru Coarnă.