Petre Țone candidează la Primăria Oltenița din partea AUR. Daniel Florea: „Orice partid are nevoie de domnul Țone”
În cadrul unei conferințe de presă, Daniel Florea a prezentat candidatul pe care se bazează anul acesta la Primăria Oltenția, din partea partidului AUR. Alegerea nu a fost una deloc ușoară, mai ales că au existat mulți aspiranți care s-au prezentat la interviu, însă, după cum chiar deputatul declară, doar unul singur a reușit să treacă de comisia de examinare.
„Au fost mai mulți doritori, au fost mai multe persoane care au participat la interviul de la Oltenița, însă comisia de exminare și conducerea partidului au decis ca persoana cea mai potrivită pentru a-și asuma această candidatură, prin prisma experienței, este domnul Petre Țone. Este un om deosebit. Cred că orice partid are nevoie de domnul Țone.”, a declarat Daniel Florea în cadrul conferinței de presă.
Petre Țone, candidatul din partea AUR pentru Primăria Oltenția
Tot în cadrul conferinței, Petre Țone și-a exprimat determinarea de a transforma Oltenița într-un loc unde fiecare cetățean să se bucure de o calitate a vieții superioară. El a subliniat importanța asigurării unui mediu urban sigur, curat și plăcut pentru toți locuitorii, în care serviciile publice să fie de cea mai înaltă calitate și accesibile pentru toată lumea. Totodată, fiind convins de faptul că are în spate o echipă puternică și susținere din partea președintelui partidului, politicianul crede cu tărie că va reuși să fie ales primar în Oltenția.
„Mulți mă întreabă de ce vreau să candidez. Mulți care mă cunoașteți de foarte mulți ani, știți că în orașul Oltenția am avut două mandate și au rămas foarte multe realizări. Eu când am terminat în 2020, am lăsat mai multe proiecte, dar cu finanțare aprobată. AUR este pentru popor, pentru oameni, pentru cei mulți. Vreau să câștig și cred că voi câștiga.”, a declarat Petre Țone.
De asemenea, candidatul din partea AUR a evidențiat necesitatea creării de noi locuri de muncă în Oltenița. El a subliniat că dezvoltarea economică durabilă este crucială pentru prosperitatea orașului și pentru a oferi oportunități egale pentru toți cetățenii. Odată cu această întâlnire în care a fost prezentat aspirantul la Primăria Municipiului Oltenția, a început oficial campania electorală. Astfel, se conturează un tablou vibrant al politicii, presărat cu tensiune și anticipare pentru evenimentele viitoare.