Cristian Rusu se implică în depozitarea nelegală a deșeurilor din Budești

Senatorul SOS, Cristian Rusu, atrage atenția unui impact major asupra mediului în localitatea Buciumeni care aparține de orașul Budești, județul Călărași.
„Comunitatea din Călărași mi-a adus în atenție subiectul „depozitări necontrolate de deșeuri în localitatea Buciumeni, oraș Budești”. Am adresat o întrebare Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe marginea acestui subiect.
Concluzia: din anul 2020 și până la data întrebării, au fost efectuate 12 controale la primăria Budești, fiind aplicate amenzi de 37.500 lei. Cel mai recent control a fost în data de 30.01.2025, context în care s-a mai aplicat o amendă în cuantum de 2.500 lei.
Prin urmare, autoritatea competentă pare că și-a făcut treaba (control și sancțiune). Deci, problema este în curtea UAT Budești. Sunt două variante:
Prima – cuantumul amenzilor este mult prea mic.
A doua – iresponsabilitatea și nepăsarea autorității locale.
Oricare ar fi varianta, mă voi deplasa la UAT Budești pentru a înțelege rațiunea pentru care o întreagă comunitate este obligată să sufere!”, a afirmat senatorul călărășean, Cristian Rusu.