Karate de top la Târgoviște: Sportivii de la CS Seijitsu Călărași, prezenți la seminarul internațional cu maeștri din Okinawa
Un eveniment de marcă în artele marțiale a adus la Târgoviște maeștri japonezi de 10 Dan și sportivi din întreaga țară. Printre participanți s-au aflat și sportivii de la CS Seijitsu Călărași, conduși de Sensei Gheorghiță Mirea.
Târgoviște, epicentrul karate-ului tradițional
Zilele trecute, orașul Târgoviște a fost gazda unui seminar internațional de Okinawa Karate Do și Kobudo, organizat de Asociația Shorin Ryu Karate Do și Kobudo România, sub îndrumarea Kyoshi Alexandru Dumitru.
Evenimentul a reunit zeci de sportivi din toată țara, oferindu-le ocazia de a se antrena sub îndrumarea directă a unor maeștri legendari din Japonia:
Hanshi Takeshy Tamaki (10 Dan)
Hanshi Sadahiro Makino (10 Dan)
Ambii sunt reprezentanți ai școlii tradiționale Okinawa Karate Do Shorin Ryu & Kobudo Yamane Ryu, respectați pe plan internațional pentru expertiza și filosofia lor în artele marțiale.
„Pentru sportivii noștri, a fost o experiență memorabilă. Am avut șansa rară de a lucra sub îndrumarea unor maeștri veritabili, care ne-au transmis nu doar tehnici avansate, ci și valori fundamentale precum respectul, modestia și disciplina”, a declarat Sensei, Gheorghiță Mirea.
Tehnică, sănătate și spirit
Seminarul a cuprins antrenamente intense desfășurate în aer liber, dar și sesiuni teoretice în care s-au abordat:
-tehnici de autoapărare și kata avansate,
-principii biomecanice și posturale,
-elemente de nutriție, sănătate și karate ca terapie.
Evenimentul a fost nu doar un prilej de perfecționare tehnică, ci și de conectare umană, promovând spiritul de echipă, fair-play-ul și pasiunea comună pentru artele marțiale tradiționale.



