„Cupa Școlilor Red Dogs Călărași – Ediția a 3-a Aniversară”

0

La ediția a 3-a aniversară a competiției organizate de Red Dogs 2010 Călărași, desfășurată în weekend la Călărași, evenimentul a marcat și 15 ani de la înființarea asociației. Competiția, devenită deja tradițională, a avut ca obiectiv promovarea tinerelor talente fotbalistice la categoria Under 14, reunind elevi și eleve din școlile și liceele județului Călărași.

Meciurile s-au disputat pe suprafața de teraflex a Sălii Polivalente „Ion C. Neagu”, pentru mulți dintre participanți fiind chiar prima experiență într-o sală polivalentă modernă. Toți copiii și antrenorii au fost premiați cu diplome, medalii și alte recompense, iar echipele de pe podium au primit cupe.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, partener oficial, premiile fiind înmânate de Inspectorul Școlar pentru Educație Fizică și Sport, prof. Mitea Răzvan Răducu, alături de un reprezentant al Asociației Red Dogs 2010.

Rezultate sportive:

Finala a fost decisă la lovituri de departajare, după 0–0 la finalul timpului regulamentar.

Câștigătoarea competiției: Școala Nr. 10, care a încheiat turneul neînvinsă.

Cele mai multe goluri marcate:

Școala Nr. 10 – 11 goluri

Școala Nr. 2 Modelu – 10 goluri

MVP -ul Turneului a fost Ianis Carani. El a fost si marcatorul golului victoriei echipei câstigãtoare, Scoala nr 10, Cãlãrasi in Cupa Scolilor – Red Dogs Calarasi.

Golgheterul turneului cu patru goluri marcate a fost si cea mai tânãrã participantã in competitie, doar 10 ani, Daria Oprea, elevã la Școala Gimnazială nr 2 din Modelu.

Cel mai bun portar al turneului a fost Petre Marian Nãstase, cel care a aparat lovitura de departajare cu care Scoala nr 10 Calarasi a castigat Cupa Scolilor Red Dogs, editia a 3-a aniversara, 10 ani de la infiintarea asociatiei.

Clasamentele pe grupe:

Grupa A

1. Scoala nr 2 Modelu /1 9p (9-1)

2. Scoala Borcea 6p (5-2)

3. Liceul Dragalina 5p (2-0

4. Scoala nr 10 /2 5p (2-1)

5. Scoala Ulmu 4p (1-3)

6. Scoala Gradistea 3p (1-1)

7. Liceul Fundulea 3p (2-4)

8. Scoala Artari 2p (1-3)

9. Scoala Unirea 1p (2-6)

10. Scoala nr 11 / 1 1p (0-4)

 

Grupa B

1. Scoala 10 / 1 9p (7-0)

2. Scoala 11 / 2 7p (7-1)

3. Scoala Plataresti 7p (6-0)

4. Scoala Roseti 6p (3-2)

5. Scoala Radu-Voda 4p (2-1)

6. Scoala nr2 Modelu /2 3p (3-4)

7. Scoala N Balcescu 3p (3-10)

8. Scoala Ileana 2p (0-4)

9. Scoala Sarulesti 1p (1-5)

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *