Comune cu baze sportive, oraș cu iluzii
Oltenița – Mănăstirea 3-3 (3-0). Încă un episod din telenovela noastră fotbalistică, în care începutul promite, iar finalul te lasă cu aceeași senzație de gol ca un stadion părăsit. Nu-i spun rușinos – rușinea, când apare, are alte dimensiuni, aproape filozofice. Aici e mai degrabă o neputință repetată, un laitmotiv al unei echipe care începe vijelios și se termină în adiere.
Dar problema nu e doar la tabela de marcaj.
Uitați-vă în jur: Borcea, o comună, joacă în Liga 3. Fundulea, un oraș fără blocuri, fără pretenții, e tot acolo. Modelu, la fel. Comunități mici, dar cu oameni care știu că sportul se face cu muncă și cu respect, nu cu fotografii și festivisme.
În timp ce la Oltenița… la Oltenița am pus două pături pe o tribună obosită și ne-am autoconvins că am reinventat civilizația sportivă. O spoială, o mimare a progresului, o iluzie de modernizare.
Adevărul e că nu poți schimba nimic într-un stadion în care politica intră pe tunel ca titular și sportul rămâne pe bancă, uitat ca un junior fără pile.
La Fundulea s-a putut face o bază modernă.
La Borcea se ridică una și mai bună.
La Oltenița se ridică doar… promisiuni.
Și cât timp confunzi competiția cu campania și antrenamentul cu propaganda, nu doar că rămâi în Liga Tractoriștilor – rămâi și în afara lumii civilizate a sportului, acolo unde alții au înțeles de mult că fotbalul cere structură, viziune și, mai ales, caracter.
About Author
