Criza din Strâmtoarea Ormuz riscă să lovească direct în agricultura României. Deputatul PNL Călărași, Ciprian Pandea, cere intervenția urgentă a statului

0

Blocajele și tensiunile din Strâmtoarea Ormuz nu afectează doar piața petrolului, ci și lanțurile globale de aprovizionare cu îngrășăminte, o criză mai puțin vizibilă, dar cu impact direct asupra securității alimentare.

Aproximativ o treime din comerțul mondial cu fertilizanți – inclusiv uree, amoniac și fosfați – tranzitează această rută strategică. În contextul blocajelor recente, prețul ureei a crescut cu 30–40%, semnalând începutul unei presiuni care se va resimți abia în lunile următoare, odată cu scăderea producției agricole.

Deputatul Ciprian Pandea atrage atenția că România este într-o poziție vulnerabilă:

„România depinde aproape integral de importurile de îngrășăminte, într-un moment în care piața globală devine instabilă și imprevizibilă. Dacă fermierii reduc utilizarea acestor inputuri din cauza costurilor, vom avea producții mai mici și, inevitabil, prețuri mai mari la alimente.”

Potrivit acestuia, închiderea treptată a combinatelor chimice din țară a lăsat agricultura românească fără o plasă de siguranță. Singura unitate majoră rămasă, Azomureș, și-a suspendat activitatea în 2025, accentuând dependența de importuri, inclusiv din Federația Rusă.

„Exact când lanțurile globale sunt afectate, noi nu mai avem capacitate internă de producție. Este o vulnerabilitate strategică, nu doar economică”, a subliniat Pandea.

Deputatul solicită Guvernului României și formațiunii din care face parte, Partidul Național Liberal, să trateze situația cu prioritate similară celei din sectorul energetic:

„Statul a declarat deja criză pe piața carburanților. Este momentul să recunoaștem că și agricultura se află într-un punct critic. Avem nevoie de măsuri rapide pentru a sprijini fermierii și pentru a evita un șoc alimentar în toamna lui 2026.”

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *