Ciprian Pandea: „Călărășenii vor plăti cel mai mare tarif la apă și canalizare din România”
Deputatul PNL Ciprian Pandea acuză conducerea administrației județene și managementul operatorului EcoAqua de faptul că, începând cu 1 iunie 2026, locuitorii județului Călărași vor suporta cel mai mare tarif la apă și canalizare din țară.
Potrivit acestuia, noul tarif va ajunge la 23,23 lei/mc fără TVA, în condițiile în care județul Călărași se confruntă cu unele dintre cele mai mici salarii din România.
„În 2019, călărășenii plăteau 7,02 lei pe metrul cub. În campaniile electorale din 2020 și 2024 li s-au promis reduceri de tarife și eliminarea ‘caracatiței’ de la EcoAqua. Astăzi avem exact opusul: cel mai mare preț din istoria județului și din România”, afirmă deputatul liberal.
Ciprian Pandea susține că actuala administrație a preferat să promoveze proiecte de imagine în loc să rezolve problemele structurale ale companiei de apă. Acesta invocă pierderile uriașe din rețea, estimate la 44% din volumul de apă, întârzierile din proiectul POIM, dar și neregulile financiare semnalate de instituțiile de control.
„Factura lunară va fi dovada clară a promisiunilor încălcate. În timp ce oamenii plătesc tarife record, administrația vorbește despre porturi, aquapark-uri sau alte proiecte de imagine, fără să explice de ce milioane de metri cubi de apă se pierd anual în pământ”, a declarat parlamentarul.
Deputatul PNL afirmă că soluția nu este acordarea de subvenții din bugetele locale, deoarece acest lucru ar însemna „ca cetățenii să plătească de două ori”. În schimb, acesta propune realizarea unui audit extern profesionist și promovarea unui management competent care să eficientizeze activitatea companiei.
„Călărășenii merită transparență, profesionalism și investiții reale în infrastructură, nu doar promisiuni electorale repetate din patru în patru ani”, a concluzionat Ciprian Pandea.
