Investiție de peste 31 de milioane de lei la Călărași. Încep lucrările de modernizare a Hotelului Perla
Clubul Sportiv Municipal Călărași a demarat implementarea proiectului „Recompartimentare și modernizare HOTEL PERLA” (SMIS 338666), finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.
Valoarea totală a investiției se ridică la 31,77 milioane de lei, fondurile urmând să fie utilizate pentru recompartimentarea și modernizarea clădirii, astfel încât aceasta să ofere condiții moderne de cazare și pregătire pentru sportivi.
Potrivit reprezentanților CSM Călărași, proiectul face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii sportive locale și are ca obiectiv creșterea calității serviciilor oferite sportivilor care își desfășoară activitatea în cadrul clubului.
Modernizarea Hotelului Perla este una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii ani în infrastructura sportivă a municipiului Călărași, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de pregătire și la susținerea performanței sportive.
