ADR Sud Muntenia: „Program nou în casă nouă!”

0

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a organizat joi, 24 noiembrie, începând cu ora 11:00, la sediul central din municipiul Călărași, evenimentul de lansare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. În cadrul aceluiași eveniment, a avut loc și inaugurarea Corpului B al sediului central al Agenției. Întreaga acțiune s-a derulat sub sloganul „Program nou în casă nouă!”.

Ședința festivă de lansare a noului Program Regional s-a bucurat de prezența demnitarilor Teodora Elena Preoteasa, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, Simona Bucura Oprescu, deputat, președinta Comisiei de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului a Camerei deputaților, suport legislativ pentru descentralizarea programelor regionale, Roxana Mânzatu, Secretar de stat în cadrul Departamentului pentru evaluare integrată și monitorizarea programelor finanțate din fonduri publice și europene, Carmen Moraru, Secretar de stat – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Lucian Dan Vlădescu, Președinte Autoritatea de audit, Curtea de Conturi a României, reprezentanților Comisiei Europene: Sofia Alves, director DG REGIO – Direcția Generală Politică Regională și Urbană, Nicola Aimi și Irina Șofletea, manageri de program DG REGIO-Direcția Generală Politică Regională și Urbană, oficialităților române, reprezentanți ai clerului și mass-media. De semenea, Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și europarlamentarul Victor Negrescu au transmis mesaje înregistrate de susținere.

Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud-Muntenia: „Este momentul în care pornim în noul exercițiu financiar și, având în vedere că fiecare regiune are propriul program, doresc să le mulțumesc celor care au susținut această descentralizare. Principala rațiune pentru care programele regionale au fost descentralizate este aceea de a finanța într-un mod cât mai fidel nevoile, cerințele pe care comunitățile noastre le au. Nu va fi un drum ușor, dar sunt convins că la sfârșitul exercițiului financiar vom putea spune că programul a fost un succes, dar pentru aceasta vă invit să acționăm împreună, sinergic, administrația locală împreună cu cea centrală, cu Comisia Europeană, cu toți actorii importanți ai regiunii.”

Mai multe detalii” https://www.adrmuntenia.ro/peste-157-miliarde-de-euro-investite-in-dezvoltarea-regiunii-sudmuntenia-prin-pr/news/1651

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *