Ce face Daniel Florea în timpul liber. Ipostaza în care a fost surprins
Fostul primar PSD din sectorul 5, București a revenit cu forțe proaspete în orașul său natal, Călărași. În anul 2022, chiar de ziua tatălui său, Daniel Florea anunța demisia sa din PSD, iar, la doar câteva luni după, comunica decizia de a se înscrie în Partidul Republican. Ei bine, anul acesta, în luna februarie, deputatul a preluat conducerea partidului AUR, după demisia lui Dumitru Coarnă, și are planuri mari, după cum chiar el declară în conferințele de presă susținute.
Daniel Florea, planuri mari pentru județ
De când a revenit „acasă”, președintele AUR a susținut mai multe conferințe de presă, în care a vorbit deschis despre proiectele pe care le are în curs de desfășurare, dar a făcut și declarații în premieră despre candidații pe care se bazează anul acesta la alegeri. Cu toate că nu a oferit nume exacte, momentan, Daniel Florea ne-a furnizat anumite detalii despre candidați. A lăsat să înțeleagă, însă, că pentru Primăria Călărași sunt șanse mari să candideze Dragoș Coman.
„Acum avem un candidat(n.r -pentru primărie), pe care l-am și trimis la București. Este un om cu experiență politică. Eu sunt convins că putem câștiga primăria. La Consiliul Județean aveam o surpriză, d-abia aștept să vi-l spun, momentan nu pot. E călărășean. Se pricepe foarte bine la administrație, are o experiență foarte vastă și sunt foarte fericit că am putut să-l conving.”, a declarat Daniel Florea în cadrul unei conferințe de presă.