Mihăiță Beștea și-a anunțat candidatura la Primăria Oltenița
Organizația Județeană a PSD Călărași a susținut pe 21 martie o conferință de presă la sediul partidului. La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți Mihăiță Beștea, vicepreședinte al CJ și președinte PSD Oltenița dar și primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.
Mihăiță Beștea și-a anunțat candidatura la funcția de primar al municipiului Oltenița. Domnia sa a spus că îl recomandă pentru această funcție experiența de mai bine de 20 de ani din administrația publică locală. “Mă recomandă cei 22 de ani de ani de experiență în administrația publică locală unde am parcurs fiecare pas, fără să sar nicio etapă. Am început ca debutant. După 13 ani am ajuns să conduc o instituție publică, instituție publică cu o anumită deschidere la nivelul județului, o instituție destul de activă – ITM Călărași. Activitatea de acolo m-a făcut să relaționez cu foarte multe instituții publice la nivel județean. Am învățat procedurile și ce se întâmplă în fiecare instituție și am căpătat experiență. O altă experiență care mă va ajuta pentru a recuceri și a redeschide Primăria Oltenița o reprezintă cei doi ani și jumătate când am fost subprefect plus cei trei ani și jumătate la Consiliul Județean Călărași”, a spus Mihăiță Beștea.
Candidatul PSD la Primăria Oltenița a mai punctat și faptul că are în plan și un proiect de atragere a turiștilor.
“Oltenița are un mare avantaj, este port la Dunăre, este singura localitate din județul Călărași care este port la Dunăre. Odată cu terminarea lucrărilor la Autostrada A0 distanța dintre București și Oltenița rămâne până în 40 de kilometri. Investitorii doresc să iasă din București, unde forța de muncă e scumpă comparativ cu Oltenița. Acolo terenurile au prețurile exorbitante. Le pot prezenta beneficiile pe care le poate aduce Oltenița și am convingerea că voi reuși să îi aduc în Oltenița”, a mai spus Mihăiță Beștea.