PSD Călărași și Asociația Partida Romilor Pro-Europa, acord bilateral
În cursul zilei de astăzi, 4 aprilie s-a semnat la sediul PSD Călărași un protocol de colaborare între partidul condus de Vasile Iliuță și Asociația Partida Romilor. Documentul oficial a fost semnat în prezența președintelui PRPE, Nicolae Păun.
„Am dat astăzi (nr. 4 aprilie) un semnal de normalitate politică și democratică prin semnarea protocolului dintre PSD Călărași și Asociația Partida Romilor Pro-Europa – un acord bilateral pentru colaborare și sprijin reciproc în plan administrativ, social și politic, în spirit constituțional.
Îi mulțumesc lui Nicolae Păun, președintele PRPE, pentru faptul că a căutat întotdeauna calea cooperării și a venit cu soluții reale la anumite probleme politice și sociale”, a fost declarația șefului PSD, Vasile Iliuță.