Foto: Vasile Iliuță (dreapta), Denisa Caraion (stânga - o iubitoare de motoare)

Luna mai trebuia să fie Luna festivalului Flori de Mai – TĂIAT de „Zeus” Vasile Iliuță din lipsa bugetului.

Neorganizarea festivalului a creat valuri de reacții atât din partea concurenților, cât și a publicului larg.

Nu știm cât i-a impresionat acest fapt pe organizatorii culturii și manifestărilor artistice: Laura Cristina Munteanu, actual manager al Centrului de Cultură și Creatie și Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, cel care PUTEA finanța spectacolele.

NU s-a vrut!

Pentru că era pus în balanță soarta altui festivalul de unde se pot „mufa” șmecherii la banul public.

MOTORFEST, festivalul care a fost creat „CA CAdou” oferit secretarei și soțului acesteia (spre liniștea sufletului).

O plată anticipată a trădării pe care toată lumea o știe, dar e ascunsă (tot de toată lumea) sub preș.

CJ PARTENER LA FESTIVAL?!

Motorfestul, din ce vedem din comunicatele oficiale este organizat de Legio Phoenix MC România, iar la parteneri sunt bifați exact cei care dau banii. Banii publici! Adică CJ Călărași și Centrul Cultural.

Adresăm public următoarele întrebări pertinente:

Ce aport are Legio ca organizator? Dacă aduce 3 mese, 10 corturi și schema concursului de aruncat butoaie de bere cât mai departe, nu ne interesează!

Ce înseamnă partener într-un astfel de festival?

Cu câți bani vin organizatorii și cu câți vin partenerii?

Cine mai asigură carburantul motoarelor prezente la eveniment?

Tot din bonurile instituțiilor CJ, pe care le strânge, la plic, mascota MOTORFEST?

Cam atât, deocamdată!

Revenim.

 

Foto: Vasile Iliuță (dreapta), Denisa Caraion (stânga - o iubitoare de motoare)
Foto: Vasile Iliuță (dreapta), Denisa Caraion (stânga – o iubitoare de motoare)

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *