Vasile Iliuță: „În politică, trebuie să înțelegem că toată lumea vrea să îți ia locul„

Vasile Iliuță, șeful PSD Călărași a afirmat la conferința de presă susținută în data de 16 decembrie a.c. la sediul partidului că anumiți ”colegi„ s-ar fi așteptat ca domnia sa să fie condamnată.
„Și în PSD erau așteptări. În politică, când am intrat, am știut că nu este confortabil să vii să îți asiguri un scaun. În politică, trebuie să înțelegem că toată lumea vrea să îți ia locul. Să te dea la o parte și să vină altul să îți ia locul. Că vine dintre colegii tăi sau vine din opoziție, e un lucru normal și firesc”, a declarat Vasile Iliuță.
Iliuță a continuat prin a mai transmite un mesaj atât celor din PSD cât și celor din PNL.
„Eu le spun acum și celor din echipa mea și celor din echipa PNL care așteptau să fiu condamnat să se apuce de treabă toți și împreună să arătăm că județul Călărași și cetățenii din județul Călărași au așteptări de la noi. Să terminăm cu aceste dorințe de a ne lua locul unul la altul. Până să ne luăm locul, ne ducem mandatul până la capăt”, a mai afirmat șeful PSD și al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.