Negoiești – 375 de ani de la ctitorirea bisericii Sf. Arh. Mihail și Gavril

0

Anul acesta, se împlinesc 375 de ani de la ctitorirea Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Negoiești, de către Elina Doamna și Matei Basarab Voivod.

Evenimentul a fost marcat pe 18 martie 2024 și a avut loc în sala Elina Doamna din incinta bisericii de la Negoiești.

Au fost prezenți membrii ai Consiliului local al Comunei Șoldanu, ai Primăriei Oltenița, ai Direcției de Cultură Oltenița și ai Direcției Județene de Cultură Călărași, ai Consiliului Parohial Negoiești, mai mulți localnici și ”prieteni care au trudit la reușita acestui eveniment” așa cum a ținut să puncteze părintele Nicolae Trușcă nu înainte de a mulțumi Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor pentru binecuvîntarea acestui eveniment cultural.

De asemenea, au răspuns invitației preotului Nicolae Trușcă și reprezentanți ai Consiliului Județean Călărași și ai Prefecturii Călărași.

Așa cum am remarcat, părintele Nicolae Trușcă a fost numit preot la Negoiești la sfârșitul anului 1981, prima amintire a domniei sale fiind imaginea bisericii grav avariată la cutremurul din martie 1977.

”Până în 1989 am reușit, cu fonduri insuficiente, să fac unele lucrări de reparații pentru a ține biserica în stare funcțională”, spune părintele Trușcă, precizînd că restaurarea temeinică s-a realizat douăzeci de ani mai târziu între anii 2008 – 2015 atunci când a fost posibilă accesarea de fonduri europene nerambursabile, cu sprijinul ADR Sud Munteania și cu binecuvântarea P.S. Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Trebuie remarcat faptul că până la momentul aprobării acestor fonduri, fără de care biserica de la Negoiești nu ar fi putut arăta așa cum o regăsim azi, a fost nevoie de multe drumuri pe care părintele Nicolae Trușcă a trebuit să le facă și să bată la multe uși pentru a solicita sprijinul necesar. Despre o parte dintre aceste demersuri ne vorbește chiar preotul într-o scurtă intervenție.

 Un mic ajutor de la ”Observator de Călărași”

Într-un asemenea moment, l-am cunoscut și eu pe părintele Trușcă, și cred că au trecut de atunci aproape 20 de ani. Eram jurnalist la ”Observator de Călărași” și am primit un telefon de la Cornel Dumitru cel care a pus bazele, la inițiativa omului de afaceri Marian Petre Miluț, acestui cotidian local. La momentul acela, Cornel Dumitru era consilierul prefectului Jenel Șerban și, din această postură l-a întâlnit pe părintele Nicolae Trușcă, parohul bisericii de la Negoiești încercând să găsească înțelegere și sprijin de la oficialitățile județene pentru identificarea fondurilor necesare reabilitării lăcașului aflat în stare vizibilă de degradare. Îmi amintesc faptul că l-am întâlnit pe părintele Nicolae Trușcă pe un ger de crăpau pietrele și am stat de vorbă pe treptele din fața Prefecturii Călărași. În timp îmi explica problema cu care venise (nu se mai știa a câta oară la Călărași?!) i-am simțit apăsarea din suflet și tristețea că lucrurile nu stăteau așa cum dorea domnia sa, iar neputința de a-și rezolva problemele îl necăjeau foarte tare. Am înțeles imediat că, prin intermediul ziarului nostru, am putea să-i întindem o mână de ajutor părintelui și să sensibilizăm puțin opinia publică, dar mai ales autoritățile de unde ar fi trebuit să vină aprobările pentru banii necesari. Nu știm dacă articolele apărute în ”Observator de Călărași” au reușit să vină în sprijinul demersurilor întreprinse de preotul Nicolae Trușcă, dar ulterior biserica de la Negoiești a primit fonduri europene nerambursabile prin intermediul ADR Sud Munteania și astfel, lucrările s-au pus în mișcare. Bineînțeles, că nu a fost ușor, a fost nevoie de foarte multă muncă din partea părintelui și a personalului angajat în lucrările de restaurare a bisericii, dar și de alte demersuri privind găsirea fondurilor pentru finalizarea costrucțiilor.

De precizat că, părintele Nicolae Trușcă nu a uitat micul nostru sprijin și recunosc că am primit cu bucurie invitația de a particpa  la evenimentul prilejuit de împlinirea celor 375 de ani de la ctitorirea Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Negoiești de către Elina Doamna și Matei Basarab Voivod.

 

Mic istoric

Istoria de peste trei veacuri a acestei ctitorii, o regăsim într-un scurt istoric pus la dispoziția celor interesați de către părintele Nicolae Trușcă, preotul care slujește la această parohie de la 1 decembrie 1981.

Între anii 1640 – 1650 domnitorul Matei Basarab avea la Negoiești o reședință de vară unde întrunea Divanul Țării, emitea hrisoave domnești și primea ambasadori. În 1649 domnitorul ridică la Negoiești o mânăstire care a fost sfințită de Mitropolitul Țării Românești Ștefan I. Un an mai târziu, Patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu diaconul Paul de Alep vizitează mânăstirea, prilej cu care diaconul scrie despre acest lăcaș în ”Călătoriile Patriarhului Macarie al Atohiei în Țara Românească”. În anul 1746 se întîlnesc la Negoiești Constantin Vodă Mavrocordat și Ibrahim Pașa de Rusciuk. Tot din acest scurt istoric aflăm că între anii 1715 – 1821 doți domnitorii fanarioți care mergeau la scaunul de domnie din București poposeau o noapte la Negoiești. Au scris despre această biserică D. Bolintineanu, Al. Odobescu, iar istoricul N. Iorga o menționează în ”Istoria Bisericii Românești”.

Video aici cu părintele Nicolae Trușcă.

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *