Sprijin european concret pentru fermierii români – 3000 de euro/hectar, aprobați de Comisia Europeană

0

Deputatul PNL de Călărași, Ciprian Pandea, salută decizia Comisiei Europene de a aproba acordarea unui sprijin financiar excepțional de 3.000 de euro/hectar pentru fermierii afectați de fenomene climatice extreme, prin intermediul rezervei agricole a Uniunii Europene.

Această măsură reprezintă un pas important spre stabilitate și susținere reală pentru agricultorii români, care s-au confruntat în ultimele luni cu pierderi semnificative la culturile de fructe, legume, nuci și semințe.

 

„Este o veste excelentă pentru fermierii din România și, în special, pentru cei din județul Călărași, unde agricultura reprezintă coloana vertebrală a economiei locale. Prin acest sprijin, fermierii afectați de secetă și alte fenomene climatice vor putea continua activitatea și investițiile. Ca membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, voi urmări ca aceste fonduri să fie distribuite transparent, echitabil și cât mai rapid către cei care au cu adevărat nevoie de ele.” / Ciprian Pandea, deputat PNL de Călărași.

Prin intervenția Uniunii Europene, România beneficiază de un mecanism financiar concret, menit să reducă presiunea economică asupra producătorilor agricoli și să mențină stabilitatea comunităților rurale.

Deputatul Ciprian Pandea subliniază că acest demers reprezintă o dovadă clară a solidarității europene și a importanței dialogului constant între Guvern, Parlament și instituțiile UE, în sprijinul agriculturii românești.

Agricultura este inima satului românesc. Este esențial să o protejăm și să îi oferim condițiile necesare pentru a se dezvolta. Sprijinul european de acum nu este doar o compensație pentru pierderi, ci o investiție în viitorul agriculturii noastre și în siguranța alimentară a României.”, a mai adăugat deputatul liberal.

Prin astfel de măsuri, România face un pas important spre consolidarea sectorului agricol și protejarea fermierilor care asigură hrana zilnică a milioanelor de români.

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *