Beștea: „Voi redeschide ușa pentru cetățeni la Primăria Oltenița„

0

Mihăiță Beștea a obținut pentru prima dată un mandat de Primar la Oltenița. Beștea l-a bătut pe Milescu de la PNL cu un scor destul de mare. La conferința din 12 iunie, Mihăiță Beștea a declarat că este o victorie care îl onorează la Oltenița.

„Trebuie să le mulțumesc oltenițenilor care pe 9 iunie au ales să iasă la vot într-un număr foarte mare. Mulțumesc echipei județene care m-a susținut în acești patru ani de activitate în cadrul CJ Călărași. Mulțumesc echipei PSD Oltenița… am reușit să ieșim cu mesaje clare pentru cetățeni. O victorie frumoasă, pot spune peste așteptările mele, o victorie care mă onorează dar mă și obligă foarte mult dar am convingerea că atât timp cât colegii mei și aici mă refer la domnul președinte al CJ și la domnul Marius Dulce vor fi lângă mine atunci vom reuși. Am încredere în echipa de consilieri a PSD Călărași și sunt convins că nu vom dezamăgi chiar dacă vom avea o misiune destul de grea. Voi redeschide ușa pentru cetățeni la Primăria Oltenița. Avem 13 consilieri cu o majoritate confortabilă la Oltenița și asta înseamnă că cetățenii mi-au încredințat încrederea„, a afirmat Mihăiță Beștea.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *